Oamenii din lumea fotbalului au sarit pe CFR Cluj. Gruparea care a castigat campionatul sezonul trecut este acuzata ca ar fi trucat mai multe meciuri din ultimii ani, iar Gigi Becali sustine ca are si martori care sa confirme acest lucru.
Gigi Becali a fost primul care a lansat sirul acuzelor. Dupa ce l-a catalogat pe Razvan Zamfir capul rautatilor din Liga I, patronul Stelei si-a adus aminte de un meci din sezonul 2005-2006, disputat la Dej, intre CFR Cluj si Rapid.
Gigi Becali sustine ca are martori ca partida incheiata cu victoria giulestenilor, scor 3-1, a fost una trucata. La acea vreme, suporterii clujenilor si-au acuzat si ei echipa de non-combat.
"O sa aduc eu jucatori care sa va spuna ce au facut CFR si Rapid acum trei ani. Il am martor pe Dorinel Munteanu ca CFR a vandut meciul Rapidului atunci. Nu premiere, cum fac eu, cumparare de meciuri", a spus Gigi Becali la sportro.
Dorinel Munteanu a infirmat spusele patronului Stelei, mentionand ca nu a fost implicat niciodata intr-un astfel de meci.
In plus, finantatorul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu a afirmat ca "a auzit ca Razvan Dracu' de la Cluj practica mizerii" si din acest motiv se teme ca jucatorii sai sa nu fie contactati.
La randul sau, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, l-a avertizat si, totodata, acuzat voalat pe Arpad Paszkany sa aiba grija ce spune de acum inainte, deoarece are dovezi clare impotriva sa.
"Domnul Paszkany a fost o persoana non-grata in fotbalul romanesc. Eu si Mircea Sandu i-am ridicat aceasta pedeapsa care mi s-a parut exagerata. El facuse "multe"... Acum nu am ce sa ii reprosez, ci doar ca m-a jignit intr-o problema. A spus ca sunt invechit. Ii reamintesc ca eu, cu metodele mele invechite, i-am dat peste 5 milioane de dolari de la Liga, pe mintea mea manageriala. Eu stiu ca el a folosit metode invechite pentru unele probleme, pentru atingerea unor scopuri. Stie si el, stiu si altii si
stiu si eu!", a avertizat Dumitru Dragomir la gsptv.
Seful Ligii sustine ca CFR Cluj nu este implicata in stenogramele aparute in presa, deoarece DNA-ul este de partea ei, iar Arpad Paszkany are sustinere politica de partea sa.
Sursa: Onlinesport.ro
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu