Microsoft a pierdut procesul cu UE
Postat de tzutzu at 13:15Un tribunal al Uniunii Europene a decis, ieri, sa mentina sanctiunile impuse, in 2004, de Comisia Europeana (CE) grupului Microsoft, acuzat ca a abuzat de pozitia sa dominanta pentru a inlatura companiile concurente mai mici, transmite Reuters.Decizia tribunalului este considerata o victorie foarte importanta pentru autoritatile de reglementare in domeniul antitrust. Prima Instanta europeana a respins apelul Microsoft la decizia CE, la toate cele cinci aspecte ale sanctiunii, dar nu a fost de acord cu infiintarea si finantarea unei autoritati de monitorizare, actiune solicitata de Comisie. "Prima Instanta Europeana a decis mentinerea deciziei CE ca Microsoft a abuzat de pozitia sa aproape dominanta pe piata de software", se arata intr-un comunicat al instantei. Decizia instantei este finala, dar exista anumite aspecte juridice care ar putea fi contestate la Inalta Curte a Uniunii Europene. Instanta a obligat Microsoft sa plateasca cea mai mare parte a costurilor de judecata, inclusiv ale companiilor concurente care au sustinut punctul de vedere al CE. Companiile aliate Microsoft vor suporta singure costurile. CE a hotarat, in 2004, sa amendeze Microsoft cu 497 milioane de euro, cea mai mare sanctiune impusa vreodata de autoritatile europene unei companii, considerand ca grupul american a folosit sistemul de operare Windows, care ruleaza pe aproximativ 95% din calculatoarele si serverele din intreaga lume, pentru a inlatura companiile concurente din domeniul productiei de software. Comisia a amendat apoi Microsoft cu suma de 280,5 milioane de euro pentru nerespectarea sanctiunilor antitrust impuse in anul 2004 de UE si a amenintat producatorul de software cu aplicarea unor sanctiuni mai mari.
Microsoft a facut apel la deciziile CE, motivand ca autoritatile europene intervin in dreptul de libertate al companiei in proiectarea de software. (D.M.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Click to close!
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu