Google Latitude, disponibil de marţi, reprezintă pentru utilizatori "o modalitate amuzantă de a rămâne în contact cu prietenii şi apropiaţii lor", indicându-le cu aproximaţie locul în care aceştia se află.
"Puteţi şti dacă soţia este prinsă în trafic sau unde îşi petrec prietenii week-end-ul", se mai precizează pe blogul Google.
Anticipând eventualele critici privind intimitatea, reprezentanţii companiei au recunoscut că localizarea unei persoane online este o chestiune delicată, dar insistă, de asemenea, că există garanţia siguranţei utilizatorilor care folosesc acest serviciu.
"Totul în ce priveşte Google Latitude este opţional. Puteţi controla cu precizie cine doriţi să ştie unde vă aflaţi, dar să decideţi şi locul în care ei vă vor localiza", se mai arată pe blogul Google, unde reprezentanţii specifică, de asemenea, că utilizatorii pot alege să fie văzuţi de prieteni într-un loc şi ei, în realitate să se afle în alt loc.
Serviciul este disponibil în 27 de ţări, printre care 14 state membre ale Uniunii Europene, şi urmează să fie extins în mai multe regiuni. Google Latitude poate fi folosit de pe orice telefon de ultimă generaţie, dar şi de pe computere
- Australia
- Austria
- Belgia
- Brazilia
- Canada
- Chile
- Cehia
- Danemarca
- Elvetia
- Finlanda
- Franta
- Germania
- Taiwan
- Hong Kong
- India
- Italia
- Liechtenstein
- Marea Britanie
- Norvegia
- Noua Zeelanda
- Olanda
- Polonia
- Portugalia
- Rusia
- Spania
- SUA
- Suedia
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu